Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs 2014

na 2014.1

Dupa nopti de lucru, de cusături, de căutări sau de pomină, a venit o noapte albă la care vă invităm cu drag: Noaptea albă a creatorilor si designerilor de produs. Despre această noapte, organizatorii povestesc cel mai bine:

“În data de 20 septembrie 2014, de Ziua patrimoniului european, va avea loc Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs – ediţia a III-a, în trei spaţii de consum de cultură, toate aflate în Bucureşti pe B-dul Dacia, nr. 77: Institutul Cultural Francez, Bistro Chez Elvire şi Cinema Elvira Popescu.

Scopul proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este valorizarea produselor de autor şi create de designeri de produs din România prin realizarea evenimentelor de nişă la nivel naţional. Realizăm o selecţie riguroasă a participanţilor, cu standarde înalte de creativitate şi calitate. Construim astfel în linii mari comunitatea acestor designeri şi creatori de produse unicat la nivel naţional. Dorim construcția transparentă şi obiectivă a unei comunităţi viabile la nivel naţional a creatorilor și designerilor de produs, punând accentul pe debut, calitate, încurajarea intervenţiei culturale şi importanţa simbiozei tradiţie-contemporan.”

În cadrul evenimentului vor fi expuse peste 170 de produse unicat made in Ro, realizate de peste 30 de creatori și designeri români, împărțiți în patru categorii: design de produs, fashion & accesorii, bijuterie de autor şi simbioza etno-contemporan. Am pregătit şi un spaţiu special cu produse de autor dedicate copiilor.”

Hainele, accesoriile şi toate produsele minunate vor fi insotite şi de muzică: la Cinema Elvira Popescu vor canta Judy Florescu, Viorica Pintilie, Jimmy Cserkész, Abator Industries, in timp ce la Bistro Chez Elvire, Eglantina Becheru “te aşteaptă la un happening în dulcele stil al artistei cu sânge verde.”

Şcoala de Bijuterie Contemporană Assamblage va realiza un workshop special pentru vizitatori, iar 5 bloggeri vor prezenta în timp real evenimentul aşa că urmăreşte-le activatatea online. Folosește haștagul #blanchenuit pentru a fi la curent cu toate informaţiile asupra evenimentului.

Vor expune designerii: Lana, DecoBox, Wood be nice, Oana Stoica Ceramics,Wolf25, Istoriato, Etno Ware, Trăistuţa cu zale, Second Skin Clothing, Alina Constantin Ceramics, Woodish, Eyecandy Monsters, Vasile Mito, AB Contemporary Jewellery, Șapte Pisici, Christine on the Clouds, Alexandru Burlacu, Art3lier, Deliciu Mic, Silva Artis, !UZ3 Unca Studio, Atelier François, Refix, RIZI Design, Create your own shoes, Roua de Argint, Bogdan Deliu, Lachatterie, Ioana Streza şi absolvenţii Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/542041819230412/

n alba

Vă aşteptăm.

This entry was published on 14 Septembrie 2014 at 23:05 and is filed under Uncategorized. Bookmark the permalink. Follow any comments here with the RSS feed for this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: